Misiune Sierra Leone

Misiune Sierra Leone

În premieră, Republica Sierra Leone are misiune diplomatică pe teritoriul României

aaaRepublica Sierra Leone înființează la Cluj Napoca prima misiune diplomatică de pe teritoriul României, consulul onorific al acestui stat fiind omul de afaceri mureșean, Viorel Zaharia.

‘Pentru prima oară, Republica Sierra Leone are un consulat în România. Domnul Viorel Zaharia are cancelaria la Cluj Napoca, dar va avea circumscripția consulară pe tot teritoriul României și va avea atribuții conform Convenției de la Viena, respectiv întreținerea relațiilor pe line economică și culturală. Domnul Zaharia a fost recomandat de consulul general al Republicii Sierra Leone la Budapesta, Janos Bocsanczy, de către ambasadorul Republicii Sierra Leone la Moscova, John Sahr Yambasu, și de către subsemnatul, în calitate de șef al misiunii diplomatice a Republicii Gambia, acreditat în România’, a declarat pentru AGERPRES, Pal Osvath, șeful misiunii diplomatice a Republicii Gambia acreditat în România.

Potrivit acestuia, în luna decembrie, consulul Viorel Zaharia a fost prezentat oficial la Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Republicii Sierra Leone, în cadrul unei misiuni economice.

‘Scopul principal al vizitei a fost prezentarea oficială a domnului, un tânăr om de afaceri din județul Mureș. Conform uzanțelor, cei care l-au recomandat l-au însoțit pe dl. Zaharia în timpul vizitei de prezentare care a avut loc. Pe plan economic, vizita s-a desfășurat la Ministerul Energiei, dar și la Ministerul Sănătății, unde am fost primiți de doamna Miatta Kargbo. Companiile românești — din județele Mureș și Cluj — s-au întors cu precontracte semnate în domeniul energiei solare și exploatării rutilului’, a precizat Pal Osvath.

Conform acestuia, în cadrul întâlnirii de prezentare s-au discutat liniile directoare a sarcinilor care îi vor reveni noului consul din România și importanța reprezentării țării vest-africane în România. AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Diana Dumitru)